Raport de activitate pe mediu, #1 Sol

Raport de activitate pe mediu, #1 Sol

N-a furat, dar a și făcut!

Episodul 1. Sol (gropile de gunoi)

Are tata o vorbă: “Ți-au murit lăudătorii?”. Am spus în manifestul meu că Ilfovul nu trebuie să mai fie o groapă de gunoi. Nu doar Ilfovul, întreaga Românie e o groapă de gunoi. Raportul de activitate privind gropile de gunoi al deputatului din Comisia de Mediu, Cornel Zainea (și al echipei lui):

Mirosul și poluarea cauzate de depozitul de deșeuri din Chiajna

Problema sesizată: Poluarea și mirosul puternic de hidrogen sulfurat produse de groapa de gunoi din Chiajna, administrată de Iridex.

Cum am acționat:

1. Interpelare către Ministerul Mediului pentru a identifica sursele de poluare cu hidrogen sulfurat din Chiajna.

2. Solicitarea documentelor depuse până în septembrie 2017 la dosarul de reautorizare (atât de autoritățile române cât și de IRIDEX) – către Agenția pentru Protecția Mediului București.

3. Solicitarea măsurării oficiale a concentrației de hidrogen sulfurat.

4. Întrebare către APM București având ca obiect închiderea celulelor 1-5.

5. Interpelare către Ministerul Mediului prin care am solicitat rezultatele introducerii sistemului de monitorizare a emisiilor H2S la faclă și copii ale rapoartelor de monitorizare.

6. Întrebare către Ministerul Mediului prin care am solicitat rapoartele de monitorizare a hidrogenului sulfurat de către operatorul Iridex.

7. Interpelare către Ministerul Sănătății cu privire la efectele hidrogenului sulfurat asupra sănătății populației.

8. Solicitarea închiderii gropii de gunoi Chiajna.

9. Declarații politice susținute în plenul Camerei Deputaților.

10. Propunere legislativă pentru reglementarea disconfortului olfactiv (Legea mirosurilor).

11. Dezbateri și conferințe pe teme precum gropile de gunoi neconforme, efectele poluării atmosferice, deșeurile și economia circulară.

12. Atacarea în instanță a autorizației integrate de mediu pe care ANPM a reînnoit-o gropii de gunoi Chiajna în februarie 2018.

13. Legea privind distanţa minimă între depozitele de deşeuri şi locuinţe. Legea propune creşterea la 5.000 de metri a distanţei între gropile de gunoi şi aşezările umane pentru eliminarea riscurilor de sănătate și de mediu cauzate de proximitatea depozitelor de deșeuri şi pentru a asigura buna funcționare a depozitelor ecologice viitoare.

14. Solicitarea opiniei Ministerului Mediului cu privire la propunerea USR de a crește distanţele minime de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi perimetrul unităţilor care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei.

Groapa de gunoi de la Mestecăniș

Problema sesizată: Consiliul Județean Suceava a decis să construiască în vârful unui munte o groapă de gunoi, în ciuda unor decizii judecătorești definitive și împotriva voinței comunității locale.

Cum am acționat: Interpelare prin care am solicitat dispunerea unei anchete de către Corpul de Control al Guvernului.

Groapa de gunoi de lângă Glina

Problema sesizată: Poluarea pe care o produce depozitul de deșeuri, precum și o posibilă poluare cu iod radioactiv.

Cum am acționat:

1. Întrebare către Comisariatul General – Garda Națională de Mediu, având ca obiect situația existentă la groapa de gunoi Glina.

2. Punct de vedere către Agenția Națională pentru Protecția Mediului prin care am motivat nevoia de a nu emite o nouă Autorizație Integrată de Mediu pentru depozitul de deșeuri.

3. Întrebare prin care am solicitat detalii cu privire la potențiala poluare cu iod radioactiv.

4. Vizită la Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov pentru a analiza „Studiul privind activitatea depozitului de deșeuri municipale Glina asupra sănătății publice și a mediului înconjurător”.

5. Interpelare prin care am solicitat închiderea depozitului de deșeuri.

Poluarea produsă de groapa de gunoi de la Vidra

Problema sesizată: Poluarea bălții Vadul lui Moșu produsă de scurgerea de levigat de la depozitul Vidra, precum și nerespectarea autorizației de mediu.

Cum am acționat:

1. Interpelare către Ministerul Mediului având ca obiect gestionarea dezastrului ecologic produs în data de 22 august la Balta Vadul lui Moșu.

2. Sesizare către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Ilfov.

3. Participare la protestul organizat împotriva administratorului gropii de gunoi Vidra din data de 9 septembrie 2018.

4. Punct de vedere adresat Agenției Naționale pentru Protecția Mediului pentru a nu emite o nouă autorizație de mediu depozitului.

5. Articol prin care am explicat problema sesizată, consecințele și măsurile necesare.

Depozitare ilegală de deșeuri în comuna Vidra, județul Ilfov

Problema sesizată: Descărcarea de deșeuri de către un camion pe un teren din Vidra.

Cum am acționat: Sesizare către Comisariatul județean Ilfov – Garda Națională de Mediu pentru a efectua un control.

Depozitare ilegală de deșeuri în comuna Corbeanca, județul Ilfov

Problema sesizată: Potrivit cetățenilor, în noiembrie 2017 primăria Corbeanca nu a mai prelungit contract de salubritate cu REBU, iar ca urmare a acestui fapt, primăria colecta deșeurile de la locuitori și apoi le depozita pe câmp.

Cum am acționat: Interpelare către Ministerul Mediului prin care am solicitat ca autoritățile de mediu să ia măsuri de remediere a situației create.

Transportul deșeurilor periculoase provenite din activitatea medicală

Problema sesizată: Transportul deșeurilor periculoase provenite din activitatea medicală fără a respecta procedurile legale.

Cum am acționat:

1. Interpelare către Ministerul Mediului prin care am solicitat detalii cu privire la modul în care se transportă deșeurile periculoase provenite din activitatea medicală pe teritoriul României.

2. Întrebare către Ministrul Sănătății cu privire la trasabilitatea şi controlul deşeurilor cu potenţial radioactiv.

3. Întrebare către Ministerul Mediului pentru a solicita evidența depozitelor de deșeuri din România dotate cu portal de monitorizare radiologică și/sau monitor portabil pentru detecția radiațiilor.

Depozit de deșeuri în comuna Polovragi, județul Gorj

Problema sesizată: Existența unui depozit de deșeuri despre care se consideră că funcționează ilegal în comuna Polovragi, județul Gorj. Acesta reprezintă un pericol de poluare pentru cetățeni și pentru mediul înconjurător.

Cum am acționat: Întrebare către Ministerul Mediului prin care am cerut efectuarea unui control.

Colectarea separată a deșeurilor în Ilfov și București

Problema sesizată: Neaplicarea legislației privind colectarea separată de către primării.

Cum am acționat:

1. Solicitare către toate primăriile din județul Ilfov și București pentru a afla care este situația privind colectarea deșeurilor, dacă operatorul realizează preluarea deșeurilor separat și care sunt măsurile adoptate pentru a se asigura că se respectă prevederile legale, precum și care sunt costurile stipulate în contract.

2. Analiza răspunsurilor primite.

Deșeuri din construcții depozitate ilegal în cartierul ANL Henri Coandă, Voluntari

Problema sesizată: Depozitarea ilegală a deșeurilor provenite din construcții.

Cum am acționat:

1. Am efectuat o vizită în cartierul ANL Henri Coandă unde am constatat neregulile.

2. Întrebare către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Ilfov prin care am solicitat explicații și rezolvarea problemei.

Construirea unei hale de sortare și reciclare deșeuri оn orașul Popești-Leordeni

Problema sesizată: Intenția de construire a unei stații de sortare a deșeurilor în orașul Popești-Leordeni, care le-ar afecta locuitorilor în mod negativ calitatea vieții.

Cum am acționat:

1. Întrebare către Agenția Națională pentru Protecția Mediului având ca obiect construirea unei hale de sortare și reciclare deșeuri la adresa Splaiul Unirii și solicitarea documentelor depuse pentru construirea stației.

2. Solicitare către APM Ilfov cu privire la documentația depusă.

3. Solicitare către Primăria Popești-Leordeni a certificatelor de urbanism emise pentru cele două loturi de teren.

Șantier оn localitatea Glina fără panou de identificare

Problema sesizată: Nu se cunoaște cu exactitate destinația și scopul construcției șantierului, acesta neavând panou de șantier conform Ordinului nr.63/1998 privind obligația afișării la loc vizibil a panoului de identificare a investiției. Totodată, un alt motiv pentru care cetățenii privesc cu suspiciune acest șantier este faptul că muncitorii susțin că s-ar construi o rampă de transfer deșeuri, iar utilajele care au creat acest șantier aparțin sectorului 3, acestea fiind inscripționate cu sloganul „I love S3”.

Cum am acționat:

1. Solicitare către Primăria Comunei Glina, județul Ilfov, prin care am solicitat o copie a Certificatului de Urbanism emis de către Primăria Comunei Glina pentru șantierul în construcție și o copie a Autorizației de Construire care are ca obiect depozitarea sării pentru depozitare.

2. Solicitare către Agenția pentru Protecția Mediului prin care am cerut să mi se comunice activitatea care urmează să se desfășoare în zona respectivă, dacă au fost întrepinse demersurile necesare pentru obținerea unei autorizații de mediu.

3. Cerere de informații de interes public către Primăria Sectorului 3, București, prin care am solicitat o copie a Certificatului de Urbanism emis de către Primăria Sectorului 3 și o copie a Autorizației de Construire care are ca obiect depozitarea sării pentru depozitare.

Depozitare ilegală de deșeuri în orașul Popești-Leordeni

Problema sesizată: Depozitarea ilegală a unor deșeuri din construcții și a altor tipuri de deșeuri.

Cum am acționat:

1. Sesizare către Comisariatul Județean Ilfov – Garda Națională de Mediu pentru realizarea unui control.

2. Sesizare către Primăria Popești-Leordeni pentru nerespectarea dispozițiilor Comisariatului județean Ilfov.

Gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE)

Problema sesizată: Dificultatea de a găsi un centru ce colectare DEEE.

Cum am acționat: Solicitare către toate primăriile din Ilfov pentru prezentarea programelor de gestionare a DEEE-urilor.

Depozitare de deșeuri оn comuna Moara Vlăsiei

Problema sesizată: Existența unui depozit de deșeuri suspect a fi ilegal în satul Căciulați, comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov.

Cum am acționat: Interpelare către Ministerul Mediului prin care am solicitat explicații și demararea unei anchete.

Incendiu la depozitul de deșeuri din Măldărăști

Problema sesizată: Incendiu la depozitul din Măldărăști.

Cum am acționat: 

  1. Solicitare de informații cu privire la cauzele incendiului.
  2. Vizită la fața locului împreună cu președintele Comisiei de la Senat, Allen Coliban.

Depozitare ilegală de deșeuri оn comuna Balotești

Problema sesizată: Existența unui teren cu deșeuri menajere abandonate pe malul lacului de lângă Complexul Turistic Laguna Verde.

Cum am acționat:

1. Întrebare către Ministerul Mediului prin care am solicitat demararea unei anchete pentru identificarea responsabililor.

2. Sesizare către Comisariatul Județean Ilfov – Garda Națională de Mediu pentru a efectua un control.

Incendierea deșeurilor în cimitirul Ostratu, comuna Corbeanca

Problema sesizată: Depozitarea și incendierea deșeurilor în șantierul Ostratu, comuna Corbeanca.

Cum am acționat:

1. Solicitare către primăria Corbeanca pentru salubrizarea zonei în care se incendiau deșeuri.

2. Sesizare către Garda de mediu pentru a efectua un control în cimitirul Ostratu.

3. Întrebare către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin care am solicitat efectuarea unui nou control în zonă, detalii despre deșeurile depozitate, precum și o evaluare a modului în care incendierea deșeurilor afectează calitatea aerului.

Gestionarea deșeurilor în comuna Corbeanca

Problema sesizată: Management defectuos al deșeurilor în comuna Corbeanca.

Cum am acționat:

1. Vizită în teritoriu unde am surprins două mașini care descărcau deșeuri pe pământ lângă două containere.

2. Întrebare către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor având ca obiect gestionarea deșeurilor în comuna Corbeanca, județul Ilfov.

Depozitare ilegală a deșeurilor în comuna Mogoșoaia, județul Ilfov

Problema sesizată: Depozitarea necontrolată de deșeuri în comuna Mogoșoaia.

Cum am acționat:

1. Sesizări către Comisariatul Județean Ilfov – Garda Națională de Mediu pentru efectuarea unor controale.

2. Sesizări către Primăria Mogoșoaia prin care am solicitat salubrizarea zonei afectate de deșeuri, dacă au fost identificate resturi de animale, dacă au fost respectate măsurile impuse de Comisariatul Județean Ilfov.

Abandonarea deșeurilor în comuna Periș, județul Ilfov

Problema sesizată: Depozitarea necontrolată de deșeuri în comuna Periș.

Cum am acționat: Sesizare către Comisariatul Județean Ilfov – Garda Națională de Mediu pentru efectuarea unui control.

În viitotul mandat îmi propun să fiu la fel de implicat. Pentru a realiza acest lucru, am nevoie de votul dumneavoatră.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *