Sâmbătă 22 aprilie 2023, s-a lansat în Hidden cartea pe care am scris-o împreună cu Gabriel Manță, 4 ani în USR (În sfârșit, aveai cu cine!).

Ea poate fi comandată online de la editura Zugzwang, de AICI.

Iată cum ne-am simțit eu și Gabi la acest eveniment.

Întâi, relatarea mea:

„M-am zvârcolit ieri toată ziua gândindu-mă ce voi grăi în timpul lansării unei cărți la care s-a muncit peste 2 ani. Cred că așa emoții am mai avut doar la Legea Mirosurilor, când aveam 2-3 minute să comprim într-un singur discurs frustrarea imensă a unei comunități asediată olfactiv. (Detalii în carte)

Aici era vorba de altceva. Doream să fiu coerent în a exprima ce m-a împins să scriu.

Apoi am văzut în sală zâmbete dragi și inima mea s-a liniștit: Madalina, Cristina, Irina, Carmen, Floriana, Diana, Elena, Anca, Laura, Mihaela, Mihaela, Luminița. Zâmbete de pus pe rană.

S-a liniștit și mintea când am văzut că îmi sunt aproape Laurentiu, Marius, Andrei, Mișu, Valeriu, Bogdan, Gabriel, Calin, Mihai, Dumitru, Liviu, Emil. Oameni trecuți prin multe care nu se emoționează ușor și care mi-au dat și ei putere. Au fost și câțiva useriști pe care evident că n-o să-i deconspir să nu se lase cu excluderi (deși noi am scris și de bine de USR).

Foarte aproape de mine era Gabriel Manta, pregătit ca de fiecare dată să salveze situația, cu recuzită și cu tot ce trebuie, cu vorbe meșteșugit pregătite. Era și Ovidiu Voicu care reușise să citească cartea în câteva zile, semn că nu bătusem câmpii așa rău în textul nostru. Valeriu Nicolae era contactul cel mai corect cu realitatea, m-am gândit la ce zice el, “dacă n-ai reușit înseamnă că nu te-ai străduit suficient”. Iar noi chiar ne străduisem. O, dar cu noi era chiar și Andrei Crăciun, ce puteam să-mi doresc mai mult, un om care și-a luat libertatea să stea la masă doar cu cine dorește.

Multă energie mi-a dat și locația de la Hidden (mulțumesc Mihai!), familiară de la alte lansări la Editura Zugzwang. Iar stihia de Rodica îți dă oricum senzația că nu e ceva ce nu poate rezolva (mulțumesc Alex că ne-ai ajutat să ne facem auziți).

Dacă ar fi să vă povestesc care a fost totuși atmosfera, poza e bună, ne-am hlizit mult că doar suntem cu toții Fericiți în România. Așa că luați și citiți, să aflați ce dileme morale pot avea doi oameni ajunși printr-o conjunctură în politica mare. O să râdeți, poate o să vă emoționați, o să înțelegeți multe despre țara asta și oamenii care locuiesc într-însa. Ovidiu a zis că e o tragedie, dar nu e una antică ci una balcanică. Cine va citi va înțelege, cine nu, nu.

Vorba aia, În sfârșit, aveați cu cine!”

Gabriel Manță:

Se vorbește acum în spațiul public, și e bine că se vorbește, despre depresie. Păcat că se face în contextul ăsta tragic. Era bine dacă nu s-ar strecura și anatemizarea, dar asta e altă poveste, nu vreau să aduc furie în ce scriu acum. Despre Iulia Marin pot să spun doar atât: dacă se aducea vorba într-o discuție despre femeia în rochie albastră de la mineriadă sau despre evacuarea scriitorului Radu Aldulescu dintr-un imobil închiriat de celălalt USR, aș fi spus: știu povestea, am citit. Că nu puteam să asociez asta cu numele ei e tristețea mea, dar pentru jurnalistul-om contează mai mult că textele sale sunt mai presus de el. Sunt și ele un fel de Supraviețuiri…

Se spune că scrisul e terapeutic. O vreme am crezut și eu asta, dar e cu două tăișuri. Un jurnalist și poet (Iulian Tănase) povestea într-o postare că i-a răspuns așa doctorului generalist care l-a întrebat de ce scrie: ”e o boală”! Pe mine, scrisul m-a purtat uneori prin locuri pe care credeam că le-am părăsit definitiv. În carte, Cornel vorbește deschis despre ”astenia de noiembrie”, eu mai strecor ici-colo câte-o aluzie. Până la depresie sunt multe care ne macină pe toți, stres, anxietate. Iar într-o organizație politică totul se amplifică, e ca o spirală a presiunii. Ar putea apărea unii ciutaci să spună vai, ce sensibiloși erau ăștia de la usere. Nu. Eu în afara ”graniței” eram neînfricat, așa sunt și acum când am granița-n raniță, însă problemele au apărut cu cei cu care trebuia să fiu umăr la umăr. Se vor simți unii oameni vexați de ce scrie în cartea asta. E inevitabil, dar TOTODATĂ e și drept. Organizația e un malaxor care amestecă cifre cu suflete și scuipă varianta oficială. Am extras cifrele, sufletul și-l extrage fiecare. Fiindcă… ”nu salvăm nimic dacă ne pierdem sufletul” n-a fost doar ca să-mi iasă motto-ul de pe semnul de carte (ediția limitată de la lansare), e ceva de la sine înțeles. Dacă ceva nu e în regulă în interior, se arată în afară. Se întâmplă la om, la mașină, la organizație. Și da, m-aș bucura sincer ca oamenii aceia să se întoarcă prima dată spre ei înșiși. Nu spun acum ca Mantzy, duceți-vă la terapie, veți simți dragoste pentru semeni – e prea lung drumul, dar ceva bun se va întâmpla cu siguranță. Mă pot pune în locul lor, cutuma din interior e ca educația strictă primită de Trump, nu admiți că ai greșit, nu spui îmi pare rău. Ar fi o slăbiciune de neiertat.

Altfel, sâmbătă a fost lansarea cărții… Am avut emoții cât încape, și încape mult. Oamenii au fost calzi, ne spuneau ”Felicitări!”, dar eu nu am reușit să simt încă mândrie sau împlinire. Am scris cronica unui eșec, nu neapărat al organizației, nu neapărat al oamenilor, ci al oamenilor într-o organizație. Eșecul ăsta încă doare.”

#însfârșit #aveaicucine #4aniînusr

Recommended Posts

În sfârșit, aveai cu cine! Cartea

20 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri

Lansare de carte – 4 ani în USR

04 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri

Curs despre tăierile ilegale

19 mart. 2023 - Știri