Despre

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deputat în circumscripția electorala nr.25 ILFOV

Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România

Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic

Birou parlamentar: Comuna Chiajna

CORNEL ZAINEA

Deputat


Parcurs profesional 

Născut în 1982 în Galați, am copilărit și trăit în orașul de pe malul Dunării până la absolvirea liceului, în 2001. Fiind întotdeauna atras de calculatoare, absolvirea unei clase cu profil informatic a liceului Mihail Kogălniceanu din Galați a fost urmată firesc de înscrierea la Facultatea de Automatică din cadrul Universității Politehnica București. După terminarea facultății, în 2006, am lucrat ca inginer de testare automată în cadrul mai multor companii de IT din București, acumulând o experiență profesională de 10 ani în acest domeniu. Am luat astfel contact cu mediul antreprenorial și privat românesc, cunoscând îndeaproape provocările cu care se luptă tânăra generație în a-și construi un viitor mai bun aici, în România.  

Începând cu 2016, am decis să mă implic mai agresiv în acțiuni ale societății civile, prin inițiative legate de combaterea poluării și protejarea mediului înconjurător.

Astfel, am devenit membru al grupului de iniţiativă care luptă pentru stoparea poluării olfactive şi chimice în zona de Nord-Vest a Bucureştiului, cauzate de firmele care gestionează deșeuri. Împreună cu alți cetăţeni implicaţi civic am participat la întâlnirile cu autorităţile statului, am trimis sesizări şi am încercat să informez oamenii în legătură cu potenţialele consecinţe pe care le are această problemă asupra sănătăţii publice.

Cititi CV complet


Parcurs Politic

Cu ocazia alegerilor locale/prezidențiale din 2012, la care am participat în calitate de observator din partea Pro Democrația, am realizat ca doresc și pot sa ma implic mai mult pentru o dezvoltare durabilă a societății românești aliniată la standardele societăților occidentale. Prin urmare am continuat să ma implic ca voluntar în campania lui Nicușor Dan apoi tot cu rol de observator în cadrul alegerilor din 2014 și 2016.

Am aderat la USR în 2016, fiind convins ca, prin efortul fiecăruia dintre noi, putem și suntem chiar datori să responsabilizăm clasa politică, astfel încât aceasta să servească interesele cetățenilor. Am fost ales deputat la alegerile legislative din același an, iar în prezent sunt membru al Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic, continuând astfel și la nivel oficial acțiunile de prevenire a poluării mediului, începute prin implicare civică.

Mediul reprezintă o prioritate a USR. România este în mai multe proceduri de pre-infringement pentru problematici de mediu, țara noastră fiind deficitară în ce privește aplicarea legislației în acest domeniu.

Astfel, prin activitatea parlamentară în mandatul 2016-2020 îmi propun realizarea obiectivelor USR în domeniul protejării mediului și, prin aceasta, îmbunătățirea calității vieții cetățenilor României.

Obiective

  • Îmbunătățirea legislației în domeniul protecției mediului astfel încât activitatea poluatorilor să poată fi reglementată mai strict, iar instituțiile de protecție a mediului (Garda Națională de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului) să dețină pârghiile prin care să impună respectarea unui drept fundamental al cetățenilor – dreptul la sănătate și la un mediu curat;
  • Creșterea calității vieții locuitorilor din București, din zonele limitrofe Bucureștiului și din România în general, prin dezvoltarea infrastructurii și sprijinirea PMUD – planul de mobilitate urbană durabilă;
  • Reprezentarea intereselor cetățenilor în mod activ, prin menținerea unei comunicări directe și permanente cu aceștia – politica trebuie să fie o acțiune civică.


Valori și principii

Crescând într-un oraş industrial ce a fost afectat dramatic de tranziţia de la sistemul comunist la cel capitalist, am înţeles, mai ales datorită educaţiei primite de la părinţi, că pentru a obţine ceea ce mi-am propus în viaţă, în fiecare moment al ei, e nevoie să studiez, să muncesc asiduu, să fiu serios în tot ceea ce întreprind şi nu în ultimul rând să fiu onest şi să îi respect pe cei din jurul meu.

Mi-am trăit adolescenţa într-o societate care trecea de la asuprirea unui regim totalitar la libertatea democraţiei, iar apoi, în perioada în care mi-am început viaţa de adult, ţara noastră a intrat în UE şi am descoperit beneficiile date de libertatea de mişcare, de apariţia unor locuri de muncă bine plătite, care asigură oamenilor cu iniţiativă un trai decent similar cu al altor ţări din Uniunea Europeană. Am avut ocazia să călătoresc şi am observat că ţările în care resursele sunt folosite eficient şi în care legile sunt respectate au o calitate a vieţii mai bună decât în România.

Toate aceste experienţe din perioada de formare ne influenţează şi ne definesc în perioada productivă a vieţii de adult, când putem decide ce drum vrem să urmăm, iar eu l-am ales pe cel al implicării şi al acţiunii civice şi politice, cu dorinţa de a pune umărul la construirea unei societăţi mai bune. Consider că fiecare om trebuie să lupte pentru a-şi ocupa locul pe care îl merită într-o societate, în concordanţă cu pregătirea profesională şi abilitătile dezvoltate în timp.

Din nefericire, în ultimii ani societatea românească a devenit din ce in ce mai divizată şi potenţialul imens al României a rămas insuficient dezvoltat, pentru că nu am reușit să găsim un numitor comun în rezolvarea problemelor stringente, de aceea cred că e nevoie de mai mult respect şi toleranţă faţă de cei din jur, e nevoie de oameni capabili în poziţiile cheie ale societăţii, oameni integri care să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor şi care să ne insufle tuturor încrederea de care cu toţii avem nevoie pentru a evolua ca indivizi ai unei societăţi dezvoltate.


Pasiuni, activități extra, hobby-uri

Din momentul în care am deschis prima carte lectura a devenit pasiunea copilăriei mele. Pentru mine vacanţa de vară însemna 3 luni în care puteam devora la bunici toate cărţile pe care le găseam în bibliotecă.

Trăim într-o societate foarte solicitantă şi consider că omul modern se relaxează şi reculege cel mai bine în contact cu natura. Ador liniştea solemnă a muntelui, dar îmi place şi să călătoresc şi să descopăr tradiţii şi culturi diferite.

Hobby-ul meu de ani de zile este jocul de hattrick, un joc online de fotbal în care mi-am exersat răbdarea în atingerea unui ţel. Un aspect important al jocului îl reprezintă comunitatea, o mulţime fascinantă de oameni din diverse domenii, o imagine în miniatura a societăţii româneşti. Am avut şansa de-a lungul timpului să particip la diverse întâlniri şi să cunosc o parte din utilizatorii implicaţi în acest joc, legând relaţii de amiciţie şi prietenie cu unii din ei.