Legea Mirosurilor, mai aproape de adoptare
Un vid legislativ în privința Calității Aerului ar urma să fie acoperit de Legea Mirosurilor, un proiect inițiat de parlamentarii USR Allen Coliban și Cornel Zainea, cu susținerea mai multor parlamentari din diferite partide.
”Este o nevoie uriașă ca această lege să fie adoptată. Sunt exemple în toată țara de poluatori industriali, de la gropi de gunoi la ferme zootehnice, care afectează olfactiv cetățenii. Peste 5500 de oameni au semnat petiția de susținere a legii și sute de mii de oameni sunt sătui de mirosuri pestilențiale.” – a declarat deputatul Cornel Zainea.
După 2 ani în care a fost ținută la sertar, Legea Mirosurilor a fost pusă pe ordinea de zi în Comisia de Mediu a Camerei Deputaților, la insistențele USR, iar astăzi, 26 mai, a primit raport preliminar de adoptare cu unanimitate de voturi! Există și punct de vedere favorabil din partea Guvernului, cu unele amendamente care au fost aprobate în Comisia de Mediu. Pentru ca proiectul să ajungă mai repede în plenul Camerei Deputaților mai este nevoie de raportul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.
Mai multe informații despre proiectul de lege pot fi consultate pe site-ul www.legeamirosurilor.ro. Petiția pentru susținerea legii, care se regăsește pe site, poate fi semnată în continuare de oamenii care doresc o reglementare în acest domeniu. USR va continua să facă toate demersurile necesare pentru ca astfel de legi care rezolvă probleme punctuale să fie adoptate.
Recommended Posts
4 ani în USR, cartea
24 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri
În sfârșit, aveai cu cine! Cartea
20 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri
Lansare de carte – 4 ani în USR
04 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri