Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
Înainte de a fi politician, am fost specialist IT. Este unul dintre domeniile la care țin foarte mult, nu doar pentru că îl cunosc, ci pentru că este un sector cheie pentru dezvoltarea României. Țara noastră a făcut pași importanți în ultimii ani prin oferirea unui cadru propice educației și investițiilor în industria IT. Dovadă stau numeroasele companii de renume care au ales să deschidă birouri aici. Totuși, deși la nivel declarativ ne aflăm pe drumul cel bun, suntem departe de destinație.
La capitolul digitalizării sectorului public suntem nu numai deficitari, ci chiar la ani lumină în urma altor țări europene. Nivelul de digitalizare a României este cel mai lent din Uniunea Europeană. Conform raportului Comisiei Europene, 2017 – Digital Economy and Society Index (DESi) – România se află pe ultimul loc din UE cu un scor total de 33,21%.
În ciuda faptului că suntem printre țările cu cei mai mulți absolvenți în IT, România deține penultimul loc în Europa la numărul de angajaţi în IT (doar 1,9%), pentru că nu știe să îi valorifice și să îi țină în țară. România are cel mai mic procent de utilizatori de Internet și stă dezastruos la capitolul Servicii publice digitale – doar 6% din utilizatorii de Internet accesează soluţii de e-guvernare.
În timp ce alte țări reușesc să economisească și 2% din PIB datorită digitalizării, la noi încă se depun documente în dosare cu șină.
Consider, prin urmare, că decidenții implicați la cel mai înalt nivel în reglementarea domeniului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, mai ales membrii comisiei IT, au o datorie morală de a contribui la scoaterea României din Evul Mediu digital.
Ca membru al Comisiei IT, îmi pun la dispoziție cunoștințele profesionale și energia pentru promovarea priorităților USR în acest domeniu:
- Îmbunătățirea legislației astfel încât aceasta să fie în pas cu timpurile și să asigure suportul pentru informatizarea principalelor domenii de activitate;
- Reformarea și digitalizarea administrației publice pentru reducerea aparatului birocratic și creșterea satisfacției populației față de serviciile publice;
- Dezvoltarea infrastructurii digitale în toată România, pentru ca toți cetățenii să aibă acces la aceasta;
- Îmbunătățirea educației în domeniul IT astfel încât copiii și studenții de azi să contribuie la construirea societății digitale de mâine.