DNAer
Photo credit: Robert Neagu, Grupul de Facebook Corbeanca Social Community
Săptămâna asta, în plină autoizolare națională, cu traficul la nivelul sărbătorilor legale, locuitorii din zona de nord și nord-vest ai zonei pompos numită metropolitană au experimentat senzații groaznice de sufocare. Să pută aerul se mai întâmplase, e un deja… era să zic vu, dar e un deja senti (mirosit). De data asta, pârjolul de la fosta fermă de porci din Periș a fost o tentativă de suprimare a plămânilor.
Nu v-aș recomanda să deschideți sesizările de mai jos. Ați afla că DSP Ilfov, instituția care ar trebui să identifice situațiile periculoase pentru sănătatea cetățenilor, n-a monitorizat deloc calitatea aerului și deci nici nu a făcut recomandări. Încă o instituție a statului care eșuează lamentabil chiar în circumstanțele care i-ar justifica rațiunea de a fi.
Sesizare DSP Ilfov – Corbeanca
Primarul din Periș, care nici în trecut nu s-a dovedit eficient în descoperirea proprietarilor unor terenuri pe care erau abandonate grămezi de deșeuri, a pus incendiul pe seama unei mâini criminale și cu asta a aruncat pisica în curtea altor instituții. Acestea vor arăta că mâna criminală n-a pus niciodată piciorul pe acolo și că vegetația și rahatul de porci s-au aprins singure. O fi fost de la fenomenul ăla meteo de inversiune termică pe care l-a invocat șeful Gărzii de Mediu la precedenta ardere ilegală! Apropo, l-ați văzut pe șeful Gărzii de Mediu? În loc să avem acolo un activist cunoscut de mediu, un om care să nu aibă liniște până nu reformează instituția, noi luptăm împotriva hoților de aer cu un dubios numit de PSD și menținut în funcție de PNL.
Încerc o schematizare pentru a înțelege mai bine unde suntem.
Pentru ca infractorii să ajungă în fața instanței, își dădeau mâna peste țară Poliția și Procuratura. Dar lumea evoluează, la fel și infractorii, așa că a apărut crima organizată. Băieții buni au replicat cu DIICOT. Dar infractorii, organizați sau nu, au nevoie de ceva mai mult pentru tunuri serioase. Corupția exista din cele mai vechi timpuri, mai ales pe acest picior de plai. Când a ajuns să fie ea însăși organizată, s-a înființat o instituție specializată în astfel de infracțiuni. DNA.
Cam asta ar fi schema. Similar au evoluat lucrurile și cu exploatarea lemnului de către om. Tăierile ilegale n-au putut fi oprite de nimeni și de nimic, au ajuns să le depășească pe cele legale, ba chiar să nu se mai distingă unele de altele. Spre deosebire de Norvegia, va fi prea târziu când vom interzice complet tăierile de copaci. Dar până acolo, împreună cu câțiva colegi parlamentari din USR, am propus înființarea unui ”DNA al pădurilor”. Zilele trecute am aflat că proiectul de lege a primit aviz negativ de la CSM… Problema a devenit prea gravă pentru a nu fi conștientizată, doar că interesele sunt mari, actuala clasă politică încă are oameni și pârghii peste tot pentru a amâna cât mai mult o schimbare radicală de abordare.
Dacă am putea desface sistemul ăsta nenorocit bucată cu bucată, am constata că pentru fiecare ar fi nevoie de un DNA. Credeți că ar fi nevoie de un DNA pentru aer? Iată o întrebare bună pentru un sondaj printre locuitorii din București și Ilfov.
În scrisoarea deschisă semnată de toți parlamentarii USR, am solicitat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor ca Garda de Mediu să asigure o permanență reală, să aibă call center și o aplicație de raportare, toate acestea urmând a genera o reacție rapidă în astfel de cazuri. Ar fi un prim pas în crearea acelui DNAer.
Nu știu cum s-o spun mai pe șleau: se poate și mai rău dacă nu ne radicalizăm prin vot! Senzorii din rețeaua pe care am construit-o în Chiajna afișează deseori valori pentru care recomandă sistarea oricăror activități în aer liber. Adică să faci sport pe un teren sau să te plimbi cu copilul în parc. Vom ajunge să trăim într-o izolare cvasicontinuă, chiar și după stoparea pandemiei!
Recommended Posts
4 ani în USR, cartea
24 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri
În sfârșit, aveai cu cine! Cartea
20 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri
Lansare de carte – 4 ani în USR
04 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri