Țin mult la această poză. Ea anunța ce va veni, deși habar nu aveam pe atunci ce mă așteaptă. Împreună cu Gabriel (eu cu ideile, el cu implementarea), făcusem un ziar manifest după primul an de mandat. Cam la fel e și acum, doar că el a fost și cu ideile, și cu implementarea. 

După demisia mea impetuoasă din USR (fix așa le-am scris colegilor parlamentari înainte să ies de pe grupul de whatsapp, să mă scuze pentru impetuozitate), eram cumva pierdut în timp și spațiu. Revenisem la serviciul de dinainte de politică, cum s-ar spune revenisem cumva la viața de dinainte de a fi politician. Cel puțin profesional.

Dar eram mai mult un zombalău umblător și asta pentru că au fost câteva luni de singurătate în care m-am tot frământat să înțeleg prin ce trecusem. OUG13 alături de colegi, viața de parlamentar, multe lupte pentru mediu, o cursă pentru primăria Chiajna cumplit de echilibrată, o decizie de demisie neplanificată și apoi încercarea de fapt imposibilă de a ajunge deputat independent. Toate aceste subiecte generau eterne De ce?-uri în mintea mea, care mă strângeau ca o cămașă de forță din care părea imposibil să ies. 

Era greu să mai trăiesc cu mine, din cauza tumultului meu interior imposibil de descris oricât aș fi încercat, de senzația de rău absolut că fusesem înfrânt, sau că renunțasem la luptă (lucru pe care nu mi-l permisesem niciodată în niciun domeniu, urăsc să fiu învins), sau că a fost un capriciu, sau orice era acea senzație care nu-mi dădea pace.

Dar într-o zi Gabi mi-a zis că el scrie la o carte despre USR, o colecție de amintiri despre experiența lui, și că ar fi ceva să las și eu câteva capitole acolo pentru posteritate.

Când mi-a zis asta am rămas calm dar pe dinăuntru râdeam în hohote. Încercați să vizualizați scena: eu cu poker face, dar pe dinăuntru un râs isteric. Păi cum să fiu eu scriitor? În afară de câteva postări de Facebook și niște proză arhiscurtă în PAHICO, nu prea scrisesem nimic. Mă rog, compunerile din clasa a 5-a nu se pun la socoteală deși pe vremea aia eram mândru de ele, iar domnul Florescu mereu mă lăuda și îmi dădea 10 pentru ele. Pentru încurajare.

După ce m-am oprit din râs mi-am dat seama că Gabi a fost alături de mine vreme de 4 ani în cele mai grele momente. Îmi știa viața mai bine decât familia. Îmi știa frământările înainte să le afle oricine altcineva, doar el mă ajuta să șlefuiesc orice mesaj public. Fratele mai mare cum îmi place să-i zic, pe care l-am căutat în fiecare moment al vieții, iar viața mi l-a dat de fiecare dată. Când te roagă fratele mai mare ceva, nu poți să-i spui nu.

Cum mă simțisem 4 ani un politician impostor (cum altfel să fie un it-ist cu zero cultură politică, cunoștințe juridice, etc), nu mi-am dorit să devin și un scriitor impostor. Am căutat ajutor peste tot în jur. Scriitorul Dan Lungu, mi-a dat sfaturi foarte bune, și m-a încurajat să scriu. La fel și Viorel Ilișoi. Dar am ajuns la Akademia Minoră și la cursurile despre scris ale lui Andrei Crăciun (dacă nu știați despre ele, Andrei are cursuri utile despre multe lucruri – Revoluție, Călătorii, Scris, Jurnalism, etc). Aici la Akademie am aflat în primul rând că e nevoie de multe cărți citite să fii un scriitor bun, așa că m-am apucat să citesc cu multă furie. Tardiv, porcul nu se mai îngrașă în ajun, dar doza aplicată de Andrei m-a ajutat să-mi stabilesc niște repere.

Ce-a urmat a fost mai greu decât mă așteptam. Pentru scris trebuie mult timp, nene! Nu mergea așa cu 5 minute dimineața după cafea și 20 seara înainte de serial. Așa cum zice bunicul meu, timpul se fabrică! Am început să tai de ici de colo din părțile mai puțin esențiale ale timpului meu, să renunț la ieșirile cu prietenii, la meciurile de fotbal și cred că și multe filme au rămas nevăzute. Odată intrat în starea de “a scrie” cu greu mai ieșeam de acolo. N-a ajutat să mă simt prea confortabil că am citit alte romanele scoase de editură, scrise de Raluca Poenaru, Sebastian Perju sau Florin Jianu. Ce mână bună avea Andrei, ce texte fabuloase, no pressure!

A ieșit un roman fluviu pentru că pur și simplu i-am spus stop, altfel nu se mai termina, ocean de amintiri se făcea! În ciuda sfaturilor n-am tăiat nimic din el. N-a tăiat nici Andrei Crăciun, ba chiar a acceptat să-l publice la Editura Zugzwang. Pentru încurajare.

E o imensă onoare pentru mine că a acceptat să facă asta. Un roman antisistem publicat la o editură antisistem e fix ce trebuia să fie. Dacă îl veți citi va fi o onoare mare pentru mine. Dacă nu, eu tot mă bucur că l-am scris. Cine îl va citit, va înțelege de ce, ce eliberare aduce.

Poza e după primul an de mandat și încă puteți zări speranța în ochi dar și multă naivitate. Le veți găsi pe toate în roman, împreună cu multe alte sentimente amestecate, foarte multe. Alături de povești cu oameni ce par din filme, dar sunt din viața reală.

Nu e doar carte, e și multă multimedia în carte. Am pus tot ce aveam pentru că nu se putea altfel.

Eu, cu Gabi, cu Andrei, cu Valeriu Nicolae și Ovidiu Voicu vă invităm la Lansare de carte Editura Zugzwang „4 ani în USR” , sâmbătă 19:30 la Hidden.

4 ani în USR. În sfârșit, aveai cu cine!

Cam atât, restul găsiți în carte.

Recommended Posts

4 ani în USR, cartea

24 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri

Lansare de carte – 4 ani în USR

04 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri

Curs despre tăierile ilegale

19 mart. 2023 - Știri