Rezultate #pebune
Integritate pe bune este un grup de voluntari strâns în jurul activistului Valeriu Nicolae. Obiectivul demersului este de a scoate la iveală impostura îngrozitoare din politica românească.
Ignorat de ani de zile de liderii USR, Valeriu Nicolae a construit în 3 zile un grup de comunicare care a depășit ca număr de urmăritori însăși instituția care ar trebui să fie etalon în domeniu – Agenția Națională de Integritate.
Deși parlamentarii USR au resurse financiare considerabile și tot timpul din lume să devină cunoscuți, nici măcar jumătate din ei nu au ajuns la 10.000 de urmăritori pe Facebook. Între timp boșii comunicării USR, aceiași de ani de zile, sunt binemersi pe poziții. Demascarea imposturii și a corupției nu a fost considerat un subiect apetisant de USR, așa că partidul AUR a reușit din neant să construiască un mesaj antisistem mult mai puternic și să zburde spre 20%. USR-ul e în scădere și fără o reformă radicală și o profesionalizare #pebune va rămâne un simplu partid de opoziție.
Integritate pe bune va prezenta portretele primilor 50 de parlamentari cercetați, dar și statistici relevante care ar trebui știute de fiecare votant din România. Ne puteți urmări pe Facebook, Instagram și Twitter și vom avea și un site unde se vor strânge treptat toate informațiile despre impostorii studiați. Urmăriți-ne să vedeți ce poate scoate la iveală un grup de voluntari determinat să schimbe România în bine.
Recommended Posts
4 ani în USR, cartea
24 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri
În sfârșit, aveai cu cine! Cartea
20 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri
Lansare de carte – 4 ani în USR
04 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri