Dezbaterea „Fără penali în funcții publice”
Uniunea Salvați România a organizat, luni, 3 aprilie, în Parlament, o dezbatere publică intitulată „Fără penali în funcții publice”, cu scopul de a găsi cele mai bune forme de a transpune în legislație teme de importanță majoră ce preocupă societatea românească, precum interzierea persoanelor condamnate penal de a ocupa funcții publice.
Am subliniat astfel prejudiciile grave instituționale și de imagine pe care le produc persoanele care, deși au condamnări penale, ocupă funcții și demnități publice, afectând credibilitatea țării noastre pe plan extern.
La dezbatere au participat inițiatorii Proclamației România2017+, dar și reprezentanți ai principalelor organizații non-guvernamentale din societatea românească, printre care Inițiativa România, Funky Citiziens, Active Watch.
Printre propuneri au fost menționate modificarea legislației penale, schimbarea legislației electorale, modificarea legii partidelor politice, modificarea definiției abuzului în serviciu din Codul penal astfel încât să cuprindă atât legislația primară, cât și cea secundară dar și modificarea legislației privind ocuparea funcțiilor publice la toate nivelurile de administrație.
Recommended Posts
4 ani în USR, cartea
24 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri
În sfârșit, aveai cu cine! Cartea
20 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri
Lansare de carte – 4 ani în USR
04 apr. 2023 - 4 ani în USR, Știri