Legea privind distanța minimă obligatorie a depozitelor de deșeuri

Legea privind distanța minimă obligatorie a depozitelor de deșeuri

România se află în procedură de infringement din cauza depozitelor neconforme de deșeuri care ar fi trebuit închise încă din 2009. Gropile sunt adevărate pericole pentru mediu și sănătatea publică întrucât eliberează în atmosferă noxe periculoase pentru sănătate. În plus, eliberează și gaz metan din cauza căruia gropile din multe zone din țară se aprind adeseori, iar incendiile trenează luni de zile, fiind o sursă de poluare în plus. Levigatul provenit de la gropile de gunoi poluează cursurile de apă din jur și pânza freatică. În acest context, calitatea vieții locuitorilor din apropierea gropilor scade semnificativ, iar sănătatea acestora este amenințată pe termen scurt, mediu și lung.

Din aceste considerente, împreună cu senatorul USR Allen Coliban, am inițiat un proiect legislativ ce urmărește eliminarea riscurilor de sănătate publică și de mediu cauzate de proximitatea depozitelor de deșeuri față de așezările umane.

Proiectul propune completarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006prin introducerea unor prevederi privind extinderea distanței la care se pot construi gropi de gunoi la 5.000 de metri față de obicetive ca: locuințe, parcuri, rezervații naturale, zone de interes balneoclimateric, zone de odihnă și recreere, drumuri de interes național.

Amplasarea depozitelor de deșeuri în proximitatea zonelor de locuit s-a dovedit deja dezastruoasă în multe cazuri. Poluarea olfactivă afectează calitatea vieții cetățenilor care locuiesc în apropierea gropilor de gunoi. Mirosurile grele, insuportabile, care provin de la depozitele de deșeuri sunt nelegiferate și produc un grad enorm de disconfort locuitorilor. De asemenea, este cunoscut faptul că poziționarea depozitelor de deșeuri în apropierea zonelor de locuit sau a altor puncte nevralgice din mediul urban a generat și generează continuu situații conflictuale considerabile.

România are 200.000 de hectare de terenuri degradate, prin urmare nu există argument pentru construirea gropilor de gunoi pe terenuri arabile sau preluate din fondul forestier, în apropierea obiectivelor enumerate. Această propunere legislativă poate fi relativ ușor pusă în practică, fără un efor bugetar considerabil și fără încărcara aparatului administrativ. În plus, asigură buna funcționare a depozitelor ecologice viitoare, în același timp cu asigurarea calității vieții locuitorilor din apropiere și evitarea eventualor litigii cauzate de impactul depozitelor de deșeuri asupra comunităților.

Traseul legislativ al acestei inițiative poate fi urmărit aici.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *