Comunicat de presă al USR – Deputatul USR Cornel Zainea, amenințat cu darea în judecată

Comunicat de presă al USR – Deputatul USR Cornel Zainea, amenințat cu darea în judecată

Deputatul USR Cornel Zainea a primit ameninţări cu darea în judecată pentru că a îndrăznit să pună întrebări cu privire la poluarea generată de groapa de gunoi Iridex, din nord-vestul Capitalei.

„Această groapă poluează de mulţi ani nord-vestul Capitalei. Locuitorii din zonă au făcut nenumărate plângeri către autoritățile statului și cu toate acestea problema s-a agravat în loc să se rezolve. În aceste condiții, mi-am folosit toate prerogativele pentru a forța instituțiile statului să-și facă treaba: întrebări, interpelări, dezbateri, mesaje publice. Cei de la Iridex, în loc să rezolve problema, au ales ca variantă de rezolvare să mă ameninţe şi să mă dea în judecată pentru postările făcute pe Facebook. Am primit o notificare din partea unei case de avocatură angajată de Iridex, care este clar o încercare de intimidare și de îngrădire a dreptului de liberă exprimare”, a declarat Zainea, vineri, într-o conferinţă de presă.

Poluarea generată de groapa de gunoi Iridex este confirmată de autorităţile statului, iar rapoartele arată că există multiple depăşiri ale concentraţiei de hidrogen sulfurat peste limita maximă admisibilă.

„Există rapoarte ale Gărzii Naţionale de Mediu şi ale Ministerului Mediului care confirmă sursa poluării. Chiar joi a fost publicat un raport de monitorizare de Agenţia de Protecţia Mediului în nord-vestul Bucureştiului, care relevă faptul că există multiple depăşiri ale concentraţiei de hidrogen sulfurat peste limita maximă admisibilă. În unele momente ale nopţii concentraţia de hidrogen sulfurat este chiar de zece ori mai mare decât limita maximă admisă”, a afirmat Cornel Zainea.

Deputatul Cornel Zainea a solicitat Ministerului Sănătăţii să ia măsuri pentru a opri „gazarea” cetăţenilor cu hidrogen sulfurat.  Aria afectată de această poluare îngrozitoare cuprinde sute de mii de locuitori față de care autoritățile au responsabilitatea de a le oferi un mediu curat și nepoluat.

Comunicat publicat inițial pe www.usr.ro

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *