Cum te lupți pentru Legea Mirosurilor din opoziție

Cum te lupți pentru Legea Mirosurilor din opoziție

Astăzi Parlamentul a adoptat Legea mirosurilor și le mulțumesc parlamentarilor din toate partidele care au votat această lege! Am dus o luptă foarte lungă pentru adoptarea acestei legi. Redau în cele ce urmează întregul proces:

14 Ianuarie 2017. La Sibiu are loc prima întâlnire națională a USR, proaspăt partid parlamentar. Eram în perioada în care abia ne cunoșteam, partidul fiind înființat de câteva luni.

Eram cu Allen Coliban și discutam despre cum facem să începem lupta pe Mediu. Un doamnă inginer din Timișoara, Rodica Militaru, vine la noi super determinată și ne zice că avem un vid legislativ și ne trebuie o lege a mirosurilor. Începe să ne povestească despre Renar, STAS-uri europene, despre cum pute în Timișoara de la fabrica de anvelope.

Eu și Allen abia începeam să înțelegem cum merg lucrurile în Parlament. Dar evident că legea ne-a plăcut și am promis că ne apucăm de ea. Aveam amândoi probleme mari acasă din cauza gropilor de gunoi. Eu în Chiajna, Chitila, Popești Leordeni, Vidra, Berceni, el la Brașov.

19 ianuarie 2017. Primim un mail de la doamna Militaru cu toate detaliile necesare. Motivație, documente de la GNM, HCL-uri, documente europene. Ok, doamna nu glumise, chiar avea tot ce trebuie să trecem la treabă. Noi încă eram novici, nici nu începuserăm să angajăm consilieri, așa că a durat ceva până ne-am putut pune efectiv pe scris, mai ales că în câteva zile a început nebunia cu OUG13, iar gândurile noastre numai la Legea Mirosurilor nu erau.

25 mai 2017. Împreună cu Allen Coliban merg la Oradea pentru o primă dezbatere publică pentru această lege, la invitația colegului meu Silviu Dehelean. Ei aveau acolo probleme uriașe cu mirosurile din cauza fermelor de porci.

28 septembrie 2017. După o primă sesiune în care ne-am pus un pic pe picioare cu procedurile, organizăm o primă dezbatere la Parlament pe acest subiect:

Apoi începem munca juridică. Dăm drumul la lucru efectiv pe text cu ajutorul juriștilor de la grupul parlamentar. Cerem puncte de vedere de la mai multe organizații din domeniu, lucrăm și cu Ecoind, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare. Dar Allen își dă seama că o inițiativă USR are șanse mici să treacă, așa că începe discuțiile cu celelalte partide politice pentru a obține susținere. Ministrul Mediului din acea vreme se arată interesată, așa că mergem într-o delegație acolo să lucrăm împreună cu specialiștii din Minister. Suntem însoțiți și de parlamentari PSD și eu cel puțin am un feeling că nu prea e în ordine.

Decembrie 2017. După vreo 2 luni de schimburi de mailuri, amânări, ajungem la o formă finală ce poate fi depusă. În acest moment se întâmplă ceva foarte urât, Grațiela Gavrilescu dorește să depună legea în Parlament în nume propriu. Allen face cumva și oprește asta. Pfiu, rămâne totuși legea noastră.

10 aprilie 2018. Abia acum legea primește aviz de la Consiliul Legislativ și e repartizată în Senat către Comisii pentru raport. Legea primește avize favorabile, dar la fiecare înfățișare la Mediu, ministerul cerea amânarea. Se prelungește și termenul pentru adoptare tacită, vine vara și vacanța parlamentară. Pauză.

18 septembrie 2018. Legea trece tacit la Senat

Pauză de hidratare.

01 octombrie 2018. Acesta e termenul de raport primit de Comisia pentru Mediu. Totuși legea nu intră pe ordinea de zi.

Februarie 2019. Începe o nouă sesiune, legea nu intră la raport. Vine un punct de vedere de la industria fermelor de animale în care spun, pe scurt, că legea e o prostie.

Aprilie 2019. Exasperați că nu vor să pună legea pe Ordinea de zi, eu și Allen analizăm ce să facem să punem presiune. Lui Allen îi vine ideea genială să facem o petiție publică de strângere de semnături. El ia domeniul și tema site-ului, eu găsesc un voluntar care ne face site-ul.

28 iunie 2019. După luni de muncă, lansăm site-ul www.legeamirosurilor.ro și petiția și începem promovarea masivă pe Facebook.

Septembrie 2019. Deja avem peste 4000 de semnături. Legea în continuare nu intră pe ordinea de zi. Nu exista punct de vedere de la Guvern.

Noiembrie 2019. Se schimbă Guvernul. Cei din Comisia de Mediu cer un nou punct de vedere asupra legii, conform procedurilor. Punctul de vedere e trimis comisiei de Industrii în decembrie, dar îl țin doar pentru ei.

Februarie 2020. Trece moțiunea de cenzură, pleacă Guvernul, vine același Guvern. Alexe iar vine la audieri în Comisie, îl întreb dacă susține Legea Mirosurilor. Zice că da, că discutăm oricând.

Martie 2020. Trimit solicitare către președintele Comisie de Mediu să pună pe OZ Legea Mirosurilor. Dar după ședință îmi spun să am răbdare, că va trece în viitorul mandat. Poftim? Ce viitor mandat?

6 Mai 2020. Trimit iar solicitare către președintele Comisie de Mediu să pună pe OZ Legea Mirosurilor. (da, văzusem recent Shawshank Redemption). Spre mirarea mea, zice că a venit punctul de vedere de la Guvern și că o discutăm.

12 Mai 2020. Iar discutăm în Comisie, îmi zice că o va pune pe OZ la prima ședință fizică la Parlament. Aici reacționez, explodez pe Facebook, suntem în pandemie, ce ședință fizică! Încep iar să strâng semnături pentru petiția online. Scoatem numele celor care o semnaseră, facem un mail frumos și îl trimit iar către Comisie, deputați.

25 Mai 2020. În sfârșit, avem legea pe ordinea de zi!!! E prea frumos să fie adevărat, un deputat PNL depune niște amendamente aberante legate de spațiile verzi (complet pe lângă subiect), toată societatea civilă se ia de noi.

26 Mai 2020. Se retrag amendamentele cu problemă, trăiesc cea mai surprinzătoare zi de când sunt parlamentar, raport de adoptare cu unanimitate.

Ați obosit citind?

Lupta încă nu se terminase. Mai trebuie raport de adoptare de la Comisia de Administrație, comisie condusă de PNL.

9 Iunie 2020. Proiectul se discută în Comisia de Administrație. Se dă raport de adoptare, dar se fac mici modificări de tehnică legislativă. Așa că trebuie revotat în Comisia de Mediu, din cele 2 comisii trebuie să plece 2 rapoarte identice. De fapt ar fi trebuit o ședință comună, dar e dificil să se facă atât de multe ședințe comune, unele trebuie să primească raport de la 3 comisii! (de reținut că aceste proceduri trebuie schimbate într-un viitor mandat).

15 Iunie 2020. Cătălin Drulă duce lupta din Comitetul Liderilor, obține consens pentru ca proiectul să fie pe Ordinea de Zi a plenului, pentru vot.

16 Iunie 2020. Un nou vot în Comisia de Mediu, tot în unanimitate, pentru.

17 Iunie 2020. Ziua mult așteptată. Trebuie să comprim lupta de 3 ani și toată experiența noastră într-un discurs politic de 3 minute. Uf! Și mai am și emoții!

17 Iunie 2020. Vot final. Cu 309 voturi și doar 1 abținere, legea este adoptată! Victorie împotriva mirosurilor!

Nu a fost o cursă cu obstacole, a fost un maraton. Au muncit foarte mulți oameni la această lege. Eu doar mi-am făcut timp să pun toate astea pe foaie.

Perseverența duce la victorii. Dar și dorința reală de a schimba în bine viața oamenilor. Acesta ar trebui să fie obiectivul fiecărui politician.

USRPLUS va aduce un aer prospăt în politică. Iar de azi, vom aduce și un aer mai prospăt de respirat.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ Donează