Curs despre tăierile ilegale

Curs despre tăierile ilegale

Acțiune de reîmpădurire de primăvară: pom cu pom și om cu om

Iubitorule de plimbări în natură, de aer curat, de ski, de mers cu cortul, de apă rece de izvor, de poze cu peisaje frumoase, activistule de mediu (sau de orice alt fel), de grătar pe Valea Prahovei, și oricine te-ai plimbat vreodată prin pădure și ți-a plăcut. Acest mesaj este pentru tine.

Cu toții știm cum e când simți vântul pe piele, când auzi foșnetul frunzelor în copaci, când simți mireasma copacilor și gustul aerului curat iar mintea îți e cu totul captivată. Și știm cum se aud drujbele.

Odată, codrul era frate cu românul, însă azi românul nu prea mai e frate cu el. Tăietori, silvicultori corupți, politicieni și companii își dau de zeci de ani drujba din mână în mână pentru a rade ce mai e de ras din întinderile verzi ale României.

Pădurea e „aurul verde”, „plămânul verde”, „comoară a naturii” – știți și voi toate clișeele astea cu care am crescut și care azi sunt mai mult în imaginația copilăriei noastre.

În realitate, codrii dispar pe zi ce trece. Cu o viteză de 3 ha pe oră, conform Greenpeace. Iar aerul nostru devine tot mai toxic, îmbâcsit și coclit la fel ca mediul politic și social. Nu ducem lipsă de activiști de mediu, oameni dedicați trup și suflet, care-și pun chiar viața în pericol pentru a descoperi fărădelegile și a opri defrișările. Însă în ciuda tuturor eforturilor, pădurea dispare pe zi ce trece iar mafia își vede de treabă mai departe. Și când copacii mor, murim și noi.

În problemele de mediu, m-am întrebat mereu care e veriga lipsă, care e punctul în care, dacă acționăm, obținem maximum de beneficii? În acest moment cred că această verigă este societatea civilă. Este nevoie de presiune, de un semnal clar că nu mai acceptăm jaful din păduri.

De aceea, vă propun acum să participați la o acțiune de reîmpădurire civică, de infuzie de oxigen în spațiul civic. Împreună cu colegii de la Integritate pe bune / WATCH PR – Harta Politicii Românești și Mihai Zotta de la Conservation Carpathia, am creat un curs pas cu pas despre cum să ne implicăm activ în protejarea pădurilor.

De ce ați vrea să participați, indiferent de domeniul vostru de activitate sau experiența anterioară?

🌲

Învățați ce puteți face CONCRET pentru protejarea pădurilor. Dacă v-ați săturat de sentimentul de neputință, dacă iubiți pur și simplu natura și vreți să îi oferiți ceva înapoi, acest curs este pentru voi.

🌲

NETWORKING. Pe lângă mine și Mihai, vom avea invitați unul și unul, speakeri cu experiență în domeniu cu care vă veți putea conecta în direct. Dar, mai ales, veți întâlni alți iubitori de natură împreună cu care vom împărtăși idei despre cum să o protejăm.

🌲

ÎNVĂȚAȚI informații practice și ușor de aplicat despre cum puteți interacționa direct cu instituțiile statului, cu impact vizibil în comunitatea în care trăiți.

🌲

VĂ LĂRGIȚI ORIZONTURILE și CUNOȘTINȚELE în unul din cele mai de interes domenii la nivel mondial și veți putea să purtați conversații relevante în orice mediu vă desfășurați activitatea.

Așadar, dacă și voi sunteți nemulțumiți de starea actuală de lucruri și vă doriți să fiți parte din soluția ocrotirii pădurilor, vă aștept la curs.

Înscrieri la mail: [email protected].

Explicația pozei:

Îmi place să fac poze cu influenceri. În imagine avem un Sequoia Gigantea. Un tinerel de doar 161 de ani. A fost contemporan până și cu prințesa Sissi a Austro-Ungariei, care venea să se plimbe la Herculane. Acest uriaș este în siguranță la ora actuală. A fost declarat Monument al naturii și poate ajunge la vârsta de 3000 de ani.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *