De ce eșuează națiunile?

De ce eșuează națiunile?

Am fost curios să aflu perspectiva autorilor Daron Acemoglu și James Robinson. Cartea are foarte multe studii de caz, iar concluziile lor par să se potrivească mănușă și României. Ei spun că țările care sunt conduse de instituții politice “extractive” eșuează pe termen lung. Ce înseamnă asta pe scurt?

O instituție politică extractivă concentrează puterea în mâinile unui grup restrâns de oameni, ce va fi apoi stimulat să dezvolte instituții ce lucrează în beneficiul lor. Acest grup folosește toate resursele pe care le obține pentru a-și consolida controlul asupra puterii politice.

Analizând România ultimelor sute de ani, observăm că am fost mereu conduși de astfel de forțe “extractive”. De la domnitorii români care plăteau tribut sultanilor pentru ca apoi să exploateze cât de mult puteau am trecut la fanarioți, care erau nivelul următor de exploatare în pur interes propriu.

După câteva zeci de ani de monarhie și pluripartitism, am trecut la totalitarism. Propaganda comunistă încerca să ne convingă de faptul că în România se trăiește foarte bine și țara evoluează, deși am aflat în ’89 cât de rupți eram de realitate. Poporul mânca salam cu soia și parizer despre acum aflăm că era radioactiv, în timp ce nomenclatura trăia în huzur.

Au urmat 30 de ani în care am fost conduși mereu de șmecherii care au confiscat resursele imediat după Revoluție. Din FSN s-au desprins multiple partide cu aceeași agendă, iar partidele istorice reînființate au fost burdușite cu securiști. Banii au fost trași de la oameni către interlopi și noua clasă politică prin Bancorex, Caritas, FNI, mai nou firmele de asigurări (Astra, Euroins, City Insurance, Carpatica).

Ni s-a servit o aparentă luptă între stânga și dreapta, deși aceiași oameni au fost mereu la butoane. Băsescu, Tăriceanu, Ponta și restul au fost și de stânga și de dreapta, s-au certat pe față dar au colaborat pe la spate. Toți primarii din România au fost și de stânga și de dreapta, servind mereu acelorași interese pesedisto-peneliste, sau mai simplu zis useliste.

Nu poate fi bunăstare în România, nu putem avea spitale, școli, infrastructură, cât timp resursele țării sunt folosite pentru a întări puterea grupului restrâns de oameni care decid totul. Fondurile europene și cea mai mare parte din bugetul țării au mers către firmele de casă care au alimentat toate campaniile electorale din ultimii 20 de ani.

În ultimii ani transferul resurselor se face legal, partidele fiind finanțate de la stat cu zeci de milioane de euro. Doar în ianuarie 2021, partidele au primit 19 milioane de lei de la stat. Nimeni din coaliția de guvernare PNL-USRPLUS nu vorbește despre asta.

Dacă aveți ocazia citiți această carte, v-o recomand cu căldură.

#nutotei

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *