Femeia din fața tancului

Femeia din fața tancului

Trăim într-o societate în care gesturile de curaj sunt foarte rare. Deși sistemul ne scoate în față nereguli la tot pasul, foarte puțini dintre noi avem curajul să luăm atitudine, mai ales dacă asta ne va face viața un pic mai neplăcută.

Emilia Șercan este una dintre persoanele care a luat atitudine contra imposturii. De ani de zile se documentează și apoi scrie despre cazurile de furt academic. Nu i-a fost deloc comod. Atunci când a început să scrie despre doi capi ai Academiei de Poliție implicați în plagiate, aceștia au apelat la un intermediar care să o amenințe.

Ce ați face dacă ați primi acest mesaj:

“Oprește-te să mai faci rău! Tot răul se întoarce persoanelor dragi! Chiar atât de inconștientă ești? Chiar nu ai nimic de pierdut? Eu cred… că ai”

Emilia Șercan l-a primit și nu a renunțat la investigațiile sale. Din contră, a făcut plângere, iar cei 2 polițiști-mafioți au fost condamnați în instanță pentru instigare la șantaj. Vă mulțumim doamnă pentru că ne învățați ce înseamnă curajul!

Acum acest miez atomic de voință s-a pus de-a dreptul în fața tancului. Trebuie foarte mult tupeu să te iei de generalul care a ajuns în funcția de Prim Ministru într-o coaliție PNL-PSD, cu binecuvântarea președintelui țării. După 2 luni de studiu în sălile bibliotecilor (de doctoratele politicienilor noștri e imposibil să dai în online), a găsit suficiente dovezi care să arată că generalul Ciucă și-a plagiat teza de doctorat.

Lupta e complet inegală. Presa a intrat în silent mode pe subiect. Consultanți plătiți cu bani grei au meșteșugit comunicate de presă din care ai senzația că generalul Ciucă a plagiat din greșeală, ca un copil care ia bani din portofelul mamei să-și cumpere acadele neștiind că e greșit să furi. Doar că nu e cazul, generalul Ciucă știa foarte bine ce face și ce avantaje îi va aduce diploma de doctor. 

Mai abitir ca oricând, s-a pornit o fabrică de zgomot care încearcă să ne distragă atenția de la acest furt. Se spune că nu putem rămâne fără premier în zorii începerii războiului din Ucraina.

Dacă conflictul de acolo ar escalada și mai tare, ne dorim să fim conduși în această perioadă de un om care și-a pierdut cinstea obrazului? Oare aliații noștri își doresc un premier despre care se va vorbi pe la colțuri că n-a fost în stare să scrie o lucrare despre domeniul în care ar trebui să fie expert? Oare România se poate face bine dacă va continua să fie condusă de astfel de descurcăreți, în timp ce oamenii de valoare sunt lăsați pe margine de o clasă politică interesată doar să-și umple buzunarele?

Un militar de carieră ar trebui să știe că onoarea e cel mai important lucru. Așa că:

Domnule Nicolae Ciucă, vă cer public demisia! E singurul mod în care puteți ieși cu capul sus din această situație. 

#fărăimpostori #nutotei

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *