Măturarea gunoiului sub preș, la scară mare

Măturarea gunoiului sub preș, la scară mare

După ce mai mulți cetățeni m-au atenționat că se depozitează de ani de zile deșeuri pe un teren din apropierea Gării Chiajna, în data de 28.03.2020 am fost la fața locului să văd cu ochii mei.

Localizarea zonei afectate

De o parte și de alta a Drumului Comunal 21, care leagă Chiajna de cartierul Giulești-Sârbi și pe care Primăria Chiajna a început să îl asfalteze sub pretextul că va fluidiza traficul, grămezi de deșeuri te întâmpină într-un peisaj grotesc.

Imagine realizată personal în data de 28.03.2020
Imagine realizată personal în data de 28.03.2020
Imagine realizată personal în data de 28.03.2020

După ce timp îndelungat s-au depozitat deșeuri în acele zone, foarte recent cineva a acoperit deșeurile cu pământ, cu toate că accesul este blocat pentru că se asfaltează drumul. Dacă accesul este blocat, deci nimeni în afară de muncitori nu poate intra pe drum, înseamnă că cei care aduc deșeurile aici au binecuvântarea primăriei, există altă concluzie logică?

Mai fac câțiva pași spre Giulești-Sârbi pe drumul cu urme recente de camioane și utilaje de nivelare și găsesc un teren imens cu o suprafață aproximativă de 25 de hectare.  

Imagine realizată personal în data de 28.03.2020
Imagine realizată personal în data de 28.03.2020

Terenul este acoperit de deșeuri de mai multe tipuri (menajere, din construcții etc.). Mai grav, deșeurile sunt amestecate cu pământ și folosite pe post de material pentru umplerea și nivelarea terenului respectiv. Urme recente ale roților unor camioane și utilaje de nivelare demonstrează că această activitate este în plină desfășurare.

Imagine realizată personal în data de 28.03.2020
Imagine realizată personal în data de 28.03.2020

Pe lângă poluarea evidentă a solului, prin îngroparea deșeurilor de tot felul, lacul din apropiere este și el în pericol. Această zonă ar fi trebuit să fie printre cele mai importante zone umede din Estul Europei, în care biodiversitatea să fie protejată. Ce vedem în schimb este o distrugere intenționată a mediului și a unei zone cu potențial ridicat, care ar putea fi comparabilă cu Parcul Natural Văcărești.

Imagine realizată personal în data de 28.03.2020
Imagine realizată personal în data de 28.03.2020

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii spune foarte clar că postutilizarea construcţiilor cuprinde activităţile de dezafectare, demontare şi demolare a construcţiilor, de recondiţionare şi de refolosire a elementelor şi a produselor recuperabile, precum şi reciclarea deşeurilor cu asigurarea protecţiei mediului”. Iar Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor obligă producătorul sau deținătorul de deșeuri să trateze deșeurile din construcții sau să le transfere unui operator economic autorizat care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor. 

În plus, devine redundant să spun că abandonarea deșeurilor și eliminarea acestora, în afara spațiilor autorizate, sunt interzise. Și întrebarea firească este: cine nu cunoaște legea sau – mai rău – o încalcă intenționat și fără scrupule?

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *