O vară puternic mirositoare

by Cornel Zainea

31 aug. 2021

in Articole homepage, Calitatea aerului, Groapa de gunoi, Știri

Niciun comentariu

625

Toți cei care locuiesc în zona Chiajna (și nu numai) au avut parte de o vară cu un aer infect. Atât de infect, că senzorul Uradmonitor a arătat o medie zilnică de 0.16 ppm pentru H2S (hidrogen sulfurat), de 16 ori mai mare decât limita care ar fi permisă de lege. Dar tragedia e că am avut și valori de 59 de ori mai mari decât ar permite legea!

Dar ce e cu acest gaz? Firma SIAD (care are ca obiect de activitate îmbuteliere a diferite gaze) îl definește în felul următor: “H2S este un gaz lichefiat, incolor, otrăvitor, foarte toxic, coroziv, inflamabil, cu un miros foarte ofensiv (ouă stricate).”

Subliniez, FOARTE TOXIC.

Cu toate astea, noi îl respirăm zi de zi, a devenit o componentă a aerului nostru și autoritățile nu par foarte preocupate de asta. Iar mulți oameni nici măcar nu știu ce respiră.

De unde miroase? De la groapa de gunoi, o recunoaște și Iridex pe blogul propriu:

“De mirosit, practic, miros hidrogenul sulfurat, amoniacul și câțiva compuși volatili. Nasul uman este foarte sensibil la mirosul #de ouă strictate# al hidrogenului sulfurat și al amoniacului. Omul simte hidrogenul sulfurat din aer și atunci când acesta este în concentrații extrem de mici, cu mult înainte ca acesta să constituie un pericol pentru sănătatea sa. De remarcat că hidrogenul sulfurat este un gaz mai greu ca aerul, imisiile fiind mult mai puternice imediat lângă sursă, aceastea scăzând de peste un milion de ori la o distanță de 5-7 kilometri.” (https://blog.iridex.ro/…/de-ce-miroase-o-groapa-de-gunoi/)

Subliniez, la 5-7 kilometri distanță (adică în Chiajna), valorile ar trebui să SCADĂ și de 1 milion de ori. Problema e că nu scade, ci e de 100 de ori mai mare.

Autoritățile statului care ar trebui să vegheze la sănătatea locuitorilor spun că nu e o problemă de sănătate publică. Sau cel puțin așa îmi răspundeau în 2017 la o interpelare: http://www.cdep.ro/interpel/2017/r838B.pdf.

Între timp, percepția s-a mai schimbat. Lumea a devenit tot mai revoltată, drept dovadă că au apărut asociații înființate exclusiv pentru lupta cu Iridex, care au pornit și procese în instanță. Nu doar că lumea e mai revoltată, dar e tot mai multă lume revoltată, pentru că numărul spațiilor locative crește exploziv. O căutare pe google a termenilor miros+hidrogen sulfurat+chiajna ne aduce din ce în ce mai multe articole.

Pe vremea când eram parlamentar, am luptat să avem o Lege a Mirosurilor, pentru că era singura metodă prin care părea că vom rezolva ceva. Până și PSD a susținut legea, dar adoptarea ei nu pare să fie suficientă. Acum Ministerul Mediului ar trebui să dea norme de aplicare, și de aproape un an de zile tace chitic, demersurile au înghețat. Lobby-ul industriilor care ne împute aerul e foarte mare, iar dorința PNL și USR PLUS de a rezolva problema pare zero, ceea ce evident că va genera și mai multă frustrare în rândul oamenilor.

În Canada de exemplu, iau foarte în serios subiectul: “If there is a leak of hydrogen sulphide or other hazardous chemicals in your area, contact the Spills Action Centre of the Ministry of Environment “. Pe limba noastră, canadienii sunt încurajați să contacteze Ministerul Mediului atunci când pute a H2S. În România autoritățile nu fac nimic, pentru că nu au nimic de pierdut dacă nu fac nimic. Lumea în continuare merge la vot, își plătește taxele, se obișnuiește și cu mirosul la o adică.

Primarul din Chiajna, Mircea Minea, cel care a oferit cu generozitate către Iridex terenul pe care s-au depozitat zeci de ani gunoaiele Bucureștiului, este de mulți ani în partidul ALDE, cel care a avut mai mereu Ministerul Mediului. Nu a făcut nimic pentru ca viața oamenilor să devină mai bună, ba chiar a ignorat total subiectul. Ori are un nas foarte rezistent, ori mirosul banilor e mai puternic decât orice. Pentru că dacă pute, pute și pentru cetățean, pute și pentru politician… Asta dacă o avea o seră în vila de dimensiuni faraonice în care locuiește.

Care ar fi totuși soluțiile? Un pas mic făcut de orice locuitor afectat. O donație către cei care luptă. O audiență la deputatul, primarul sau autoritatea care ar putea interveni. O întrebare pe pagina de Facebook a politicianului care are alte lucruri în prim plan. Toți trebuie să-și schimbe focusul spre rezolvarea problemei. Dacă toți am acționa cu un pas mic, comunitatea ar face un pas mare în față. Și ne-am îndeplini un vis, de a deschide fereastra fără teama că va mirosi iar a ouă stricate.