USR și contra reforma

USR și contra reforma

1.3 milioane de euro (mai exact 1,312,756) au încasat de la bugetul statului (deci de la noi) parlamentarii USR PLUS în primele 6 luni din 2021.  Înmulțiți cu 6 și aflați suma pentru tot Parlamentul. Toți acești bani au fost ridicați de la casierie completând o simplă declarație pe proprie răspundere.

România e o țară în care cetățenii sunt extrem de revoltați de privilegiile politicienilor. Parlamentarii au oricum indemnizații de 11.000 lei lunar (chiar mai mari la cei care au și funcții de conducere, deloc puțini), au 1000 de euro lunar pentru cazare, iau diurnă și mulți au și șoferi. 

USR PLUS și-a asumat să facă reforme reale și să dea dovadă de responsabilitate, eliminând aceste privilegii. Să fie un partid altfel, care înțelege nevoia de schimbare. Din păcate, trebuie să constat că una zic și alta fac. 

Date de plecare

Toți parlamentarii iau bani la plic cu nemiluita fără justificare. În statistica pe care am făcut-o pentru perioada septembrie 2019-februarie 2020, partidele aveau următoarea medie:

Partid – Sumă pe lună de deputat

  • USR – 12.597 lei 
  • UDMR – 13.193 lei
  • PSD – 13.615 lei
  • ALDE – 13.487 lei
  • PNL – 13.339 lei
  • PMP – 13.565 lei
  • Minoritățile – 14.186 lei

USR era marginal mai puțin hapsân cu banii publici decât partidele clasice.

S-a schimbat garnitura de parlamentari și suma a mai scăzut puțin, dar nu foarte mult. Acum media e la 11.856 lei/lună. (încă n-am calculat sumele pentru celelalte partide dar o voi face și revin cu datele).

Un parlamentar poate lua prin acest procedeu suma maximă de 14.040 lei pe lună (2.808 euro). Mulți o iau. O să fac și niște nominalizări.

La Camera Deputaților, sunt foarte dezamăgit de Claudiu Năsui. El a fost și ministru și a trimis repetat mesaje prin care a pledat pentru eliminarea sinecurilor celor de la stat. Cu toate astea, a luat lunar, cu o precizie de metronom, 14.000 de lei pe lună, bani fără justificare (în condițiile în care avea oricum și supliment de venit ca ministru). Silviu Dehelean de asemenea este un parlamentar cu mare influență (este și președintele USR PLUS Bihor, membru în Biroul Național) și ar putea fi un exemplu dacă ar dori. Tot 14.000 lei pe lună ia și el. Filip Hăvărnean, cel mai tânăr parlamentar, deputat de Iași, nu este deloc un exemplu, luând și el lunar 14.000 de lei la plic, la fel ca deputata Cosette Chichirău. Oana Cambera, deputat de Ilfov, s-a îndestulat de asemenea cu 13,983 de lei pe lună.

Dar cum ar putea fi parlamentarii altfel, dacă până și fostul președinte al partidului a luat în medie 11.295 lei pe lună!

La Senat, sunt câteva cazuri care mi se par de manual. Sunt senatori care au profitat până la ultima virgulă de acest regulament, luând 14,040 de lei pe lună. Cap de tabel e Marius Bodea, senator de Iași, transferat de la PNL cu tot cu aceste metehne. Alți 4 senatori USR, toți la primul mandat, iau și ei 14,040 la virgulă: Sebastian Cernic (Bacău), Dan Ivan (Maramureș), Ion Mircescu (Argeș), Zob Alexandru (Satu Mare). Pare-se că au învățat imediat cum stă treaba.

Sumele complete le puteți vedea aici.

Avem totuși câteva modele de parlamentari care ar trebui cumva clonați. La Camera Deputaților, Diana Buzoianu a luat doar 243 de lei pe lună, sumă care poate fi perfect justificabilă. Tudor Benga, deputatul de Brașov aflat la al doilea mandat, doar 4,690 lei pe lună (medie). Oana Murariu – 4,734 pe lună (medie).

La Senat, Irineu Darău este un caz excepțional (și din păcate singular). ZERO lei luați pe declarație în primele 6 luni. Ce președinte ar fi fost pentru USR! Cosmin Poteraș (Dolj), un deputat aflat la primul mandat, 2,667 lei pe lună. Radu Mihail, senatorul din Diaspora și liderul de grup, 4,813 lei pe lună.  

Ce poate face USR

Useriștii ar trebui să militeze foarte vocal pentru schimbarea normelor de aplicare a legii, astfel încât toate sumele cheltuite de parlamentari să fie justificate cu facturi. Știu că vor întâmpina o opoziție atroce din partea PNL și PSD, dar e un lucru care trebuie făcut. Tăierea risipei trebuie să înceapă de undeva. 

Dacă nu ar reuși să schimbe regulamentul, tot ar trebui să fie un exemplu și să renunțe să mai ia bani în acest fel. Odată creată această presiune, printr-o campanie de comunicare agresivă, toate celelalte partide ar fi obligate să cedeze. 

Ce pot face membrii USR

Membrii USR ar trebui să pună presiune maximă pe parlamentari să transparentizeze modul în care cheltuie sumele forfetare. Să ceară rapoarte de activitate, rapoarte financiare. Și evident, să ceară schimbarea legilor țării încât astfel de desfrâuri financiare să nu fie posibile. Nu în ultimul rând, ar trebui să pună o presiune mare pe Biroul Național să schimbe și statutul intern, astfel încât parlamentarii să fie obligați să se comporte moral. Eu am încercat acest lucru în trecut alături de Levente Elek, Irineu Darău și Allen Coliban, dar am fost doar noi, cu zero susținere din partid.

Problema mare, care îmi dă foarte puține speranțe să cred că se va schimba ceva, este că USR PLUS are un Birou Național dominat de parlamentari (14 din 25). Niciunul din cei 14 nu stă bine la modul în care își ia forfetara. Cum să își taie singuri, de bunăvoie, privilegiile? Așa că merg pe burtă și lasă și restul partidelor să le umple buzunarele aleșilor.

De asemenea, membrii USR PLUS trebuie să înțeleagă că parlamentarii pot și trebuie să folosească acei bani pentru a angaja specialiști la Cabinetul Parlamentar. Parlamentarii nu au un statut de șmecheri și atât, ei trebuie să legifereze, să creeze politici publice care să ne facă viața mai bună. Țara geme de birocrație și de legi proaste și sunt multe domenii în care se pot face progrese. 

Ce putem face noi

Noi cetățenii trebuie să ne informăm foarte bine și le cerem celor care ne reprezintă să dea dovadă de moralitate. Trebuie să înțelegem că parlamentarul e un servitor public, pe care îl trimitem acolo să ne reprezinte interesele. Altfel, dacă nu sunt capabili să înțeleagă asta… alții la rând!

Explicații tehnice

Fiecare parlamentar beneficiază lunar de 28.080 lei sumă forfetară, pentru funcționarea Cabinetului Parlamentar. Acei bani pot fi cheltuiți 100% pe salariile colaboratorilor, dar e și un pasaj în lege care permite parlamentarului să ia maximum 50% din bani (adică 14.040 lei), conform unei declarații pe proprie răspundere, în care ei spun că au cheltuit suma de 14.040 lei pe:

“Contravaloarea cheltuielilor pentru: furnituri de birou și materiale consumabile pentru imprimante, copiatoare, faxuri etc., protocol pentru primirea invitaților, transport în circumscripția electorală (carburanți, lubrifianți, taxi etc.), materiale de curățenie și întreținere.”

Altfel spus, acei bani se cheltuie fără documente justificative, fără chitanțe. Dacă USR PLUS a cheltuit 1.3 milioane de euro pe ce scrie mai sus, înseamnă că România s-a stricat de tot și nu mai avem nicio speranță. Decât stând cu gura pe ei nonstop să se îndrepte.

Legea completă aici.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *