Apă potabilă gratuită în restaurante și instituții publice

Apă potabilă gratuită în restaurante și instituții publice

În România, consumul de apă îmbuteliată a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani. Dacă în anul 2012 acest consum a fost de 69 litri pe cap de locuitor, iar în anul 2015 acesta a reprezentat 72 litri, în anul 2017 consumul de apă îmbuteliată a crescut până la 90 de litri pe cap de locuitor. Această diferență reprezintă o creștere de aproximativ 30% în numai 5 ani. În același timp, România se află pe ultimele locuri în Europa din punct de vedere al consumului apei de la robinet, conform statisticilor Eurostat.

România se alătură astfel trendului global alarmant de utilizare a plasticului, care ne arată că în anul 2016 au fost utilizate 480 de miliarde de sticle de plastic, cu 60% mai mult decât cu un deceniu în urmă, ceea ce înseamnă că 1 milion de sticle de plastic sunt cumpărate în întreaga lume în fiecare minut, dintre acestea doar 9% fiind reciclate ulterior.

Astfel, creșterea consumului apei îmbuteliate contribuie la creșterea cantității de deșeuri din plastic, în condițiile în care reciclarea acestuia se dovedește a fi deficitară. Din totalul de 6 milioane de tone de deșeuri produse, România reciclează 13%, adică 780,000 de tone. Iar din cele 780,000 de tone de deșeuri reciclate, doar 9% reprezintă plastic, adică 70.200 tone, România situându-se pe penultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol și riscând să nu atingă țintele de reciclare stabilite pentru anul 2020.

Majoritatea deșeurilor din plastic care nu sunt reciclate ajung în mediul înconjurător, în râuri, mări și oceane. Deoarece durează mai mult de 500 de ani pentru ca plasticul să se degradeze, el se transformă în microparticule și ajunge în final, prin cursul firesc al naturii, în corpul uman. Astfel, persoanele care consumă resurse de hrană provenite din mări sau oceane, îngurgitează peste 11.000 de microparticule de plastic anual.

În aceste condiții, înlocuirea apei îmbuteliate cu apa potabilă de la robinet este o măsură necesară de prevenție care poate contribui la reducerea consumului de plastic. Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile obligă Statele Membre ale Uniunii Europene să adopte și implementeze programe de prevenire a producerii deșeurilor. Prevenția se află în centrul politicilor Uniunii Europene și este considerată cea mai eficientă metodă de a îmbunătăți eficiența consumului de resurse.

Directiva 2000/60/CE a Parlamentului și Consiliului European privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei stipulează că „apa nu este un bun comercial oarecare, ci un patrimoniu care trebuie protejat, apărat și tratat ca atare”. Mai mult decât atât, dreptul la apă potabilă este un drept fundamental al omului recunoscut prin Rezoluția Organizației Națiunilor Unite A/RES/64/292 privind dreptul la apă și salubrizare, din anul 2010.

În plus, preocuparea susținută a Uniunii Europene pentru asigurarea accesului echitabil la apă potabilă și reducerea deșeurilor din plastic prin creșterea încrederii cetățenilor în apa de la robinet, în contextul tranziției către o economie circulară, este evidențiată și de o serie de alte demersuri, așa cum este cazul Propunerii de Directivă COM(2017) 753 final a Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu privind calitatea apei destinată consumului uman. Printre măsurile pe care aceasta le propune se află stipulată în mod expres obligația Statelor Membre de a încuraja utilizarea apei de la robinet în restaurante și clădiri publice.

În timp ce în alte state din Uniunea Europeană, precum Marea Britanie sau Franța, există obligația legală ca restaurantele să ofere apă potabilă gratuit clienților, în România ne confruntăm cu un vid legislativ în ceea ce privește obligația restaurantelor, a angajatorilor sau a instituțiilor publice de a furniza gratuit apă potabilă. De aceea, prezenta propunere legislativă prevede obligația de a furniza, la cerere și în mod gratuit, apă potabilă de la robinet de către autoritățile și instituțiile administrației publice centrale și locale pentru persoanele prezente în sediile acestora, de către operatorii economici care oferă servicii de alimentație publică pentru clienții proprii și de către angajatori pentru angajați.

Accesul gratuit la apă potabilă poate reduce astfel consumul apei îmbuteliate în România. Prevenirea consumului de materiale plastice de unică folosință ar putea reprezenta așadar un element crucial în abordarea problemelor de poluare a mediului, dar și pentru a proteja sănătatea cetățenilor. În acest sens, în condițiile în care România are cel mai mare consum de băuturi răcoritoare din regiune, cu o medie de 150 de litri de băuturi răcoritoare pe cap de locuitor pe an, încurajarea consumului de apă potabilă de la robinet poate contribui la prevenirea obezității și a altor probleme de sănătate generate de tendința de a consuma băuturi carbogazoase ce conțin zahăr.

Pe lângă conștientizarea impactului negativ pe care îl are utilizarea plasticului asupra mediului și asupra sănătății cetățenilor, este necesară încurajarea consumului de apă potabilă de la robinet datorită costului redus al acesteia. Astfel, cetățenii beneficiari vor putea economisi bani. În același timp, costul apei de la robinet pe care îl vor suporta restaurantele, instituțiile publice sau angajatorii va fi mult mai redus decât cel destinat gestionării deșeurilor din plastic. Consumul apei de la robinet în locul celei îmbuteliate va contribui astfel la un impact pozitiv asupra mediului prin reducerea deșeurilor de plastic, ajutându-i în același timp atât pe furnizori, cât și pe beneficiari, să economisească bani.

Așadar, proiectul de lege propus va avea multiple efecte pozitive. Pe de o parte, acesta va reduce consumul produselor care au un impact negativ asupra sănătății cetățenilor. Pe de altă parte, el va contribui la reducerea deșeurilor de plastic de unică folosință, generând astfel costuri mai mici pentru toate părțile implicate – atât pentru cetățeni, care vor economisi banii pe care i-ar cheltui altfel pe apă îmbuteliată, cât și pentru instituțiile implicate în aplicarea prezentei legi, care vor putea reduce costurile de gestionare a deșeurilor de plastic de unică folosință.

Legea poate fi consultată pe site-ul Senatului aici.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *