Intervenție în plenul Camerei Deputaților – interzicerea pungilor din plastic

Deși cu un an întârziere, a fost în sfârșit transpusă și la noi directiva europeană privind reducerea consumului de pungi din plastic. Legea a avut un impact mediatic destul de mare, românii fiind mari consumatori de pungi. Un român consumă între 300 şi 500 de pungi pe an, din care numai 1% pot fi reciclate, restul ajungând în natură, unde se descompun în 100 de ani, generând compuși toxici.

Însă tranziția va fi probabil mai grea pentru producători decât pentru cetățeni. Românii sunt oricum obișnuiți să reutilizeze pungile, dar producătorii vor trebui să facă eforturi mai mari să se adapteze – e timpul să înțelegem cu toții că plasticul de unică folosință e dăunător pentru mediu și pentru sănătatea umană, iar limitarea lui e o necesitate, nu un moft.

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *