Intervenție în plenul Camerei Deputaților privind legea mineritului în ariile protejate

Astăzi s-a votat în plenul Camerei Deputaților propunerea de modificare a PLx 404/2017 prin care se scoate regimul de protecție al ariilor naturale protejate pentru perimetrele miniere care au fost concesionate înainte de 2007. Am solicitat respingerea acestei iniţiative legislative până la evaluarea corectă a impactului efectelor distructive asupra ariilor protejate, astfel încât să evităm riscul declanșării unei noi proceduri de infringement.

În timp ce în Europa se pune accent tot mai mare pe înlocuirea energiei bazate pe exploatarea resurselor minerale cu energie regenerabilă, România încearcă să resusciteze industria minieră, care și-a dovedit deja ineficiența din punct de vedere economic și ecologic. Argumentele principale sunt două: unul de ordin economico-social – exploatarea resurselor minerale în scop industrial și eficientizarea conservării valorilor naturale. Niciunul nu se justifică în realitate. România se află în plutonul statelor din UE în care industria este ramura cu cea mai mare contribuţie a valorii adăugate brute în economie, ceea ce denotă o slabă dezvoltare a altor activități economice mai lucrative, în primul rând a serviciilor.

În loc să investim în dezvoltarea sectoarelor de activitate terțiare care să crească nivelul de trai înclusiv în zonele mai sărace ale României, pelungim artificial activități distructive pentru mediu și pentru comunitățile locale, menținând România captivă într-o eră economică fără viitor. În plus, exploatările miniere deja închise sau abandonate necesită investiţii importante pentru retehnologizare, făcându-le nefezabile nici măcar pe termen scurt. Oare chiar nu vrem să ieșim din epoca Revoluției Industriale, să ajungem și noi din urmă statele dezvoltate? Extinderea ar prelungi activitatea cu doar câţiva ani, datorită epuizării rezervelor disponibile, care mai ajung pentru 15-20 de ani de exploatare, însă efectele distrugerii ecosistemelor din zonele protejate sunt ireversibile: tăierea de păduri virgine, afectarea unor habitate și valori naturale, efecte asupra patrimoniului și viitorului unor zone unice.

Scoaterea din arii protejate a unor suprafețe care să permită dezvoltări economice incompatibile cu regimul juridic al unui sit Natura 2000 reprezintă, în accepțiunea Comisiei Europene, o declasificare a regimului de arie naturală protejată, ceea ce va duce la atragerea de sancţiuni inerente eşecului României de a-şi îndeplini obligaţiile asumate în domeniul conservării biodiversităţii.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *