Dreptul la aer curat, un drept fundamental al cetăţenilor

Declarație politică susținută în ședinţa Camerei Deputaţilor din 5 septembrie 2017, privind problema administrării defectuoase de către Iridex a depozitului de deșeuri din Chiajna și amenințările primite din partea reprezentanților acestei companii. Reafirm hotărârea de a lupta pentru drepturile cetățenilor care m-au votat împotriva grupurilor de interese care amenință sănătatea locuitorilor din zona de nord-vest a capitalei.

Textul declarației:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Am intrat în campania electorală din partea partidului Uniunea Salvaţi România, pentru a reprezenta cetăţenii din zona în care locuiesc, am intrat în politică, pentru a apăra drepturile cetăţenilor. Totuşi, la mai puţin de un an de la acel moment, sunt ameninţat cu judecata, pentru că am cerut respectarea unui drept fundamental al cetăţenilor. Le-am promis acestora că vor putea să respire din nou un aer curat, fără să fie nevoiţi să stea mereu cu ferestrele închise de frica de a nu se îmbolnăvi din cauza nivelului ridicat de hidrogen sulfurat. Această promisiune a deranjat şi deranjează extrem de mult anumite grupuri de interese.

Stimaţi colegi,

Supun astăzi atenţiei dumneavoastră existenţa unui atac monstruos asupra libertăţii de expresie şi a modului în care se încearcă reducerea la tăcere a unui reprezentant ales al Parlamentului României. Astfel, pentru prima dată în istoria democratică a ţării noastre, mafia deşeurilor din capitală ameninţă un deputat care apără interesele alegătorilor săi.

Am fost notificat de o firmă de avocatură că aduc prejudicii de imagine firmei SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT S.R.L.- firmă ce gestionează groapa de gunoi din Rudeni, judeţul Ilfov, prin mesajele distribuite pe contul personal de Facebook şi prin interpelările trimise autorităţilor statului, în tentativa de a trage un semnal de alarmă asupra problemei cu care locuitorii din judeţul Ilfov şi din zona de Nord-Vest a capitalei se confruntă.

Încercând să apăr sănătatea cetăţenilor pe care îi reprezint, am devenit ţinta principală a unor grupuri de interese. Astfel de modalităţi neocomuniste de intimidare şi cenzură nu au cum să mă oprească, ba, mai mult, constituie o confirmare a faptului că acţiunile mele de până acum au fost corecte, iar asta îmi dă puterea şi încrederea să lupt şi să sper că în curând oamenii care m-au votat vor avea siguranţa şi încrederea să deschidă fereastra şi să respire un aer curat, atât ei, cât şi copiii lor.

Mediul reprezintă o prioritate a USR şi, indiferent că vorbim despre Roşia Montană sau despre calitatea aerului, sănătatea oamenilor nu ar trebui să aibă culoare politică. Cu toţii avem atât dreptul, cât şi obligaţia menţinerii unui aer curat, iar interesele economice ale unei firme nu trebuie să fie mai importante decât sănătatea şi bunăstarea copiilor noştri. Această situaţie trebuie să înceteze de urgenţă, pentru că, indiferent de faptul că suntem la putere sau în opoziţie, protecţia familiilor şi în special a copiilor noştri trebuie să ne preocupe pe toţi.

Poluarea generată de groapa de gunoi administrată de firma IRIDEX este confirmată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, prin rapoarte de monitorizare care arată că există multiple depăşiri ale concentraţiei de hidrogen sulfurat, peste limita maximă admisibilă, uneori zilnice, mai ales dimineaţa şi noaptea. Practic, cetăţenii din Chiajna nu pot deschide ferestrele de frica mirosului insuportabil de hidrogen sulfurat care le invadează casele în fiecare dimineaţă şi în fiecare noapte. Vă reamintesc că zona nouă din Chiajna are o dezvoltare imobiliară exponenţială în ultima vreme, iar în cartierul Militari Residence locuiesc foarte mulţi copii mici, cu organisme foarte sensibile şi care vor fi cu siguranţă afectaţi în timp.

În numele locuitorilor din Chiajna şi din nord-vestul Capitalei, afectaţi atât de grav de poluarea cu hidrogen sulfurat, vă solicit sprijinul în rezolvarea acestei probleme. Singura lor dorinţă este ca administratorii gropii de gunoi să-şi îndeplinească responsabilităţile, pentru ca ei să poată respira un aer curat, fără teama că se pot îmbolnăvi.

Aceste ameninţări nu vor reuşi să mă intimideze, sunt convins că trebuie să lupt pentru cauza acestor oameni şi sunt convins că este o luptă care trebuie dusă până la capăt şi prin orice mijloace, prin proteste de stradă, pe reţelele de socializare, în Comisiile de mediu ale Parlamentului sau în sala de judecată.

Îi cerem ministrului mediului, din partea ALDE, doamnei Graţiela Gavrilescu, să suspende autorizaţia de funcţionare a firmei IRIDEX, până la oprirea poluării.

De asemenea, îi cerem să se implice mult mai activ în rezolvarea problemei, altfel va avea pe conştiinţă mii de cetăţeni care vor dezvolta afecţiuni în următoarea perioadă.

Dreptul de a respira aer curat nu are preţ, iar Uniunea Salvaţi România va lupta împotriva oricui va încerca să-şi crească profiturile, în detrimentul sănătăţii cetăţenilor.

Vă mulţumesc.

Cornel Zainea, deputat al USR de Ilfov.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *