Amendamente privind Legea Contravențiilor Silvice
Legislația românească a fost în general mult prea permisivă cu situația defrișărilor ilegale, în special în ce privește pădurile virgine, printre ultimele din Europa. România a fost în 2016 în situația de pre-infringement din cauza gestionării defectuoase a fondului forestier, însă modificările legislative care ar fi trebuit să prevină riscul de declanșare a procedurii de infringement au fost sistematic blocate de diverse grupuri de interese.
Ordonanța de Urgență nr. 51/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, adoptată de guvernul Cioloș a introdus sancțiuni suficient de mari încât să descurajeze defrișările ilegale, precum și prevederi coerente care să asigure trasabilitatea materialului lemnos.
Cu toate acestea, amendamentele adoptate de Parlament prin legea de aprobare a Ordonanței au subminat în mare parte îmbunătățirile ce ar fi trebuit aduse de Ordonanță: a fost îngreunată reținerea mijlocului de transport al materialelor lemnoase fără aviz de însoțire și/sau fără cod generat de sistemul de urmărire, a fost eliminată contravenţia pentru depozitarea, prelucrarea şi/sau comercializarea lemnului în spaţii neautorizate și multe amenzi au fost reduse în mod nejustificat.
Pentru a proteja OUG 51/2016, am depus 2 amendamente privind, printre altele, și introducerea amenzilor pentru tăierile ilegale de păduri virgine din România. De asemenea, trebuie modificat modul în care se face acum confiscarea vehiculului care transportă material lemnos ilegal, o procedură extrem de birocratică și imposibil de folosit. Aceasta prevede că poliția va trebuie să lucreze la orice control cu un specialist în domeniul silvic, ceea ce face practic imposibilă reținerea autovehicului pentru o evaluare ulterioară.
Deși amendamentele au fost adoptate în Comisia de Mediu, majoritatea PSD+ALDE a preferat să blocheze parcursul legislativ al OUG nr. 51/2016 și să reactiveze o altă inițiativă de modificare a legii contravențiilor silvice. USR a depus amendamente și la această lege, care au fost însă respinse, fără nici o justificare. Împreună cu colegii din USR voi face în continuare tot ce depinde de noi pentru a duce OUG 51 în plen la vot, cu modificările dorite de noi.