Situaţia construcţiei incineratorului de deşeuri municipale în Bucureşti

Situaţia construcţiei incineratorului de deşeuri municipale în Bucureşti

În varianta actuală a Planului Național de Gestiune a Deșeurilor este preferată soluția construirii în București a unui incinerator de deșeuri municipale, soluție care nu este în concordanță cu obligația României de a atinge țintele de reciclare impuse de UE până în 2020. Această soluție a fost prezentată de reprezentanții Ministerului Mediului înclusiv în dezbaterea publică din 20 septembrie 2017 cu tema „Planul Național de Gestiune a Deșeurilor și taxa de depozitare – instrumente necesare evitării infringementului pe deșeuri în România.”

Aceștia au afirmat că decizia construcției incineratorului în detrimentul bio-digestoarelor are la bază o analiză a tuturor factorilor economici și de mediu. În acest context am solicitat Ministerului Mediului să-mi transmită aceste analize precum și motivele tehnice care au stat la baza acestei decizii. De asemenea, am dorit să știu dacă printre criterii s-au numărat și compoziția deșeurilor municipale, durata de viață pentru care va fi proiectat incineratorul și cantitatea zilnică de deșeuri necesară menținerii în funcțiune a acestuia.

În plus am solicitat un răspuns privind modul în care va afecta construirea acestui incinerator atingerea țintelor de reciclare asumate de România, având în vedere că incinerarea cu recuperare energetică ar trebui să fie ultima soluție aleasă pentru valorificarea deșeurilor, conform principiilor economiei circulare.

Conținut întrebare / Conținut răspuns

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *